Începere catehism 2019

14 septembrie 2019

Sfântul Maslu

6 februarie 2015

Vecernie la Consolata

24 ianuarie 2014

Vecernie Ivrea 2014

19 ianuarie 2014

Boboteaza 2014

Pe data de 6 ianuarie după cum prevede rânduiala ortodoxă, şi în parohia noastra s-a sărbătorit Botezul Domnului Iisus Hristos, urmat apoi de sfitirea apei (Aghiazma Mare). Prin îndurarea Sa nemărginită, Dumnezeu ne-a dăruit o splendidă zi însorită, caldă ca cele din primăvară, în care parintele Gheorghe Vasilescu însoţit de arhidiaconul Cristian Vasilescu, hipodiaconi şi alte ajutoare din cadrul parohiei, săvârşesc rugăciunile de sfinţire a apei (Aghiazma Mare).Deşi creştinii prezenţi sunt intr-un număr considerabil de mare, totul se desfăşoară într-o ordine desăvârşită, fiecare aşteptând cu răbdare să primească Aghiazma şi binecuvântarea prin stropire cu Apă Sfinţită.

Hram 2013

Duminica Ortodoxiei 2013

Devenind un obicei traditional, la Biserica Sf. Parascheva din Torino, in fiecare an, indiferent de capriciile climatice,

toti crestinii ies in curte unde participa cu entuziasm la procesiunea cu icoane, fiecare aducandu-si de acasa icoana preferata.

 

Serbarea de Martisor 2013

no images were found