Suntem obișnuiți sa credem că, mai toate cuvintele pe care le folosim au un sens bun și exprima curat, ceea ce îndeobște arata cuvântul de la sine prin etimologia și semantica lui. Nu se întâmplă însă întotdeauna așa. Iată că și în dreptul cuvântului mironosiță, ironia omeneasca a așezat alte sensuri și alte trimiteri conotative, care s-au depărtat mult de originea biblică a acestui cuvânt.
La început femeile mironosițe au fost acelea care au rămas alături de Mântuitorul nostru, Iisus Hristos până la moartea Sa, aducând mir și alte aromate ca sa ungă trupul Său. În vremea aceea, conform ritualurilor de înmormîntare trupurile se înfăsurau în giulgiuri îmbălsămate cu aceste miruri frumos mirositoare. Așadar, mironosițele erau atunci femeile purtătoare de mir, fiind așa cum sunt descrise de Evanghelie: credincioase, iubitoare de Dumnezeu, trăind foarte aproape de apostoli și de Domnul, ajutându-i și urmându-i pe aceștia pretutindeni. Ne întrebăm însă, cine și cum sunt mironosițele astăzi? Mai sunt astăzi femeile, adevărate mironosițe? Termenul de “mironosiță” și-a pierdut sensul originar, însă el a supraviețuit astăzi primind noi semnificații.
În zilele noastre, într-o exprimare persiflatoare prin acest termen sunt desemnate acele femei ușor prefăcute, care exagerează evlavia proprie, afișînd ostentativ un pietism suspectat de habotnicie, de rigorism religios, prea la vedere cu fustele lungi și cu baticele, însă nu tot atât de virtuoase pe cat le arată imaginea pe care și-o promovează agresiv în ochiul public. Într-o cheie mai prietenoasa de interpretare a cuvântului, mironosițele de azi sunt toate acele femei credincioase, care au o evlavie curata și un comportament religios echilibrat, care sunt foarte aproape de Biserica și de asemenea, care sunt prezente și la slujbele din timpul săptămânii, nu numai la liturghiile duminicale. Pentru aceste femei, Dumnezeu este totul, iar dragostea față de Mântuitorul le poarta pașii deseori spre Biserica, fiind capabile, ca și odinioară mironosițele femei, sa-L urmeze pana la moarte pe Domnul, cu un deosebit curaj și mare credință întru El. Bineînțeles că, în aceste vremuri aceste modele biblice nu se mai încadrează în tiparele actuale, femeia moderna având alt profil care nu se mai regăsește în etosul evanghelic, din păcate. Femeia modernă nu mai pune accentul pe calitățile ei spirituale, ci pe cele de ordin estetic, nu se mai simte foarte legata de familie, ci de cariera, având alte priorități, alte nevoi, din alte sfere de preocupare, nu de ordin religios. Înstrăinarea ei fata de Dumnezeu, îndepărtarea de problematica creștină a vieții, a îndepărtat-o și de menirea ei primordiala, fireasca și creștină de a deveni mama și soție într-o familie creștină și credincioasă fidelă a Bisericii. Astăzi este mult mai aproape de moda, de televizor, de lume și de alte lucruri decât de Dumnezeu. Emanciparea ei nu constă în virtuți și fapte bune, ci este o emancipare care vine din relațiile ei cu lumea, cu civilizația acestui veac, cu mondenitățile. Fiind o emancipare cosmopolita și nu una de sorginte moral-crestină, care să sporească pe măsura progresului spiritual ce se înregistrează odată cu înaintarea în cunoașterea lui Dumnezeu, prin cultivarea virtuților sufletești și prin săvârșirea binelui sub toate aspectele lui, acest tip de emancipare este, de fapt, un urcuș în jos, o cădere, scădere și decădere a omului degradat de spoiala lumii și robit de pofta ochilor, poftele trupului și trufia vieții “emancipate” de păcate, de patimi și nu de virtuți… Accentul cade pe forma și forme, nu pe fond și conținuturi ontologice; achizițiile personale sunt de ordin material, nu spiritual, este o fuga nebuna după “a avea” și nu după “a fi”. Astăzi domnitele fac mai mult ca oricând operații estetice și nu operații ori schimbări de caracter sau de profil moral, dacă e cazul. Dracul slavei deșarte este un idol al modernității, căruia ii slujesc aproape toti. El creează revirimente prin mode, publicitate și trend. El da tonul “clonelor” cei canta simfonia manipulând gusturile cu bagheta sa magica și cu televiziuni. Noi toti suntem preocupați mai mult de “look”, de podoabe, de îmbrăcăminte și nu de modul de a trăi cât mai nobil, mai curat și mai sfânt, obsedați mereu de frumusețea cea dinafara și nu de “omul cel dinlăuntru, cel tainic al inimii” (I Petru 3,4). De aceea, totul cade în derizoriu și devine perisabil, totul e în margine și la suprafață. Trăim în afară, epidermic, deasupra lucrurilor și a vieții, nu înlăuntru lor și al nostru, acolo unde este Dumnezeu și toată esența vieții. Spălăm trupul, dar nu curățim inima! Ne modernizam prin civilizație și tehnologii, dar nu ne înnoim spiritual și nu ne schimbam viața. De aceea “femeile mironosite” de azi nu-L mai intâlnesc pe Domnul înviat. Nimeni nu-L poate vedea în afară, pentru ca El este înlăuntru, în ieslea sufletului nostru, în peștera inimii… “Împărăția Cerurilor este înlăuntrul vostru”(Luca 17, 21). Apoi, citim Scriptura: “fericiți cei curați cu inima ca aceia vor vedea pe Dumnezeu”(Matei 5,8). Noi nu mai cautam Împărăția lui Dumnezeu, noi nu mai vrem, astăzi, sa mergem la mormântul Mântuitorului, aidoma mironosițelor femei… Valorile morale, evanghelice au devenit desuete pentru femeia moderna. Ea nu mai este purtătoare de mir, ci de parfumuri Chanel, ea nu mai este o mironosița a credinței și a Domnului, ci a devenit o “mironosiță” a zeilor secularizării și a modelor trecătoare ale acestui veac, lipsite de sensibilitate și de simt religios.
“S-o să-ți spuie de panglice, de volane și de mode,
Pe când inima ta bate-n ritmul sfânt al unei ode…
Când vezi piatra ce nu simte nici durerea și nici mila –
De ai inima și minte – feri în lături, e Dalila!”, zicea M. Eminescu referindu-se la aceleași lucruri în Scrisoarea V.
Recuzita lor astăzi nu mai este alcătuită din fuste și miruri, ci obligatoriu din pantaloni și mărgele. Nu mai au smerenie și bună-cuviintă, ci aere și pretenții. Nu mai sunt invesmântate de sfială și delicatețe, ci simulează modestia și pudibonderia. Nu mai vezi pe strada decât, rarisim, fuste sau rochii; Emblemele feminității au dispărut astăzi, pudoarea nu mai este parfumul zilelor de altădată, fecioria nu mai este o virtute. A fi gospodina nu mai este de “bon ton”, ci vetust, însă a fi exersata în relațiile cu bărbații este “very cool” si de “bun gust”. La acest capitol … statisticile sunt foarte triste, chiar la vârstele adolescentine… Părinții nu știu sau nu mai fac nimic. Nu mai vor, nu mai au timp ori nu le mai pasă. Așa e acum, se consolează unii. E bine să ai experiență, zice majoritatea… Altădată acest lucru era rușinea satului, acum e fudulia orășenilor… Vai de noi, vai de familiile noastre, vai de neamul nostru!… S-a avortat o Românie întreagă! Douăzeci de milioane de avorturi de la Revoluție încoace! De ce nu canonizăm mamele eroine, ci doar sihaștri!? Iată de ce devin ruine casele “mamelor” cu fii nenăscuți, iată de ce devine pustie, pustia orașelor, unde se nevoiesc cu prunc-ucideri, nenăscuții părinti… În felul acesta, pentru “mironosițele” de azi, Domnul Iisus Hristos nu a mai înviat, ci doar a murit împreună cu fiii și fiicele “acestui neam desfrânat si păcătos”… Ele nu mai vestesc Apostolilor ca “Domnul a înviat”, ci vestesc domnilor cu bani, ca sunt promoții la mall-uri și la supermarket-uri… Bucuria lor nu vine din reducerea la tăcere a morții și a păcatelor sau din Înviere, ci din reducerile de prețuri la haine, la produse cosmetice și din resuscitarea senzoriala. Totul este spoiala, dans, bâțâiala prin cluburi, can-can, libertinaj și superficialitate. Bărbații sunt apreciați după calitățile lor fizice, după aspect, după card, după funcție și înfățișare și nu după cum le sunt viața, caracterul, profilul moral, nemaifiind astăzi valorizați după criterii de ordin creștin și după suflet. Cei care iubesc “carnea” au afinități elective. Cei care iubesc duhul sunt habotnici. Tinerii nu mai vor sa se căsătorească, ci vor să-și trăiască viata, adică moartea… nu mai vor sa fie pelerini spre Cer, ci concubini în “case dărăpănate”… Aceste mentalități cosmopolite au afectat concepțiile despre viata, familie, despre Dumnezeu și despre orice, atât ale femeii moderne, cât și ale bărbatului “metrosexual”, asa-zisa “emancipare” destructurînd axiologic relațiile dintre oameni și modificând comportamentele “mironosițelor” și din biserica. S-au emancipat și acestea. Astăzi intâlnesti și aici “mironosița de trei ori femeie”: femeia-jandarm, femeia-șef, femeia-a toate știutoare, femeia-bărbat care face ordine și dă cu tine de pereți dacă iei locul ei “de veci” din biserica ori dacă nu știi ce ai de făcut sau cum sa te comporți în Casa Domnului sau oriunde în alta parte… Deci, la întrebarea cine sunt adevăratele mironosițe, se poate răspunde la fel ca și la întrebarea cine sunt adevărații ctitori ai bisericilor sau adevărații credincioși. Numai unii … este răspunsul! O minoritate, desigur! Unii care sunt foarte discreți, anonimi, nevăzuți și neștiuți…Cu certitudine, nu cei care ne închipuim noi ca sunt și nici cei care se închipuie ei înșiși că sunt, ci aceia pe care doar Dumnezeul din ceruri îi știe… Mironosițe sunt cele care seamăna cu Maria Magdalena, cu Ioana, cu Maria lui Cleopa și cu Maria lui Iacov, cu Suzana, cu Marta și Maria, cu Veronica și cu toate femeile sfinte ale Bisericii lui Hristos din toate timpurile… și care au avut și au ca și ele, aceeași dragoste desăvîrșită și statornica față de Domnul, aceeași credință curata. De asemenea, mironosițe ar fi și sunt toate acele femei care înțeleg și prețuiesc cuvântul – fidelitate, care, ca și femeile ce au venit la mormânt au sfidat moartea, frica, primejdia, frigul, noaptea, străjerii… Iar ctitori și credincioși adevărați ai Bisericii nu sunt cei care arunca din preaplinul lor în cutia milei, nici cei care fac milostenie din banul public, nu doar aceștia, ci acele văduve sărace care cu doi bănuți au dat toată averea lor, “tot ce aveau”, mamele cu copii educați în credință, femeile căsătorite care au viața creștină autentica, tinerii feciorelnici și evlavioși, martirii neamului și mărturisitorii, călugării cuvioși și smeriți, ierarhii cu viata sfântă, intelectualii luminați și cu frică de Dumnezeu, credincioșii care vin regulat la biserica, participând la slujbele sfinte și care dau pomelnice pentru viii și morții lor și desigur, toti aceia care au înțeles ca: “mai fericit este a da decât a lua”(Fapte 20, 35). Tot așa, ctitori sunt și preoții care se jertfesc în și pentru Biserica și pentru păstoriții lor, trudind zi de zi la mântuirea lor și noapte de noapte… Mironosițe și ctitori și credincioși adevărați sunt, astfel, toti acei oameni care dau din ceea ce este al lor, nu din ceea ce este al altora…sunt toti acei care iubesc cu adevărat pe Dumnezeu până la capătul vieții lor și până la moarte…sunt toți acei care au înțeles că “atât ai iubit cat ai dăruit” … Bisericii, neamului, semenilor și lui Dumnezeu. Acestia toti sunt, deci, mironosițele și credincioșii Domnului … care au ctitorit și ctitoresc Ortodoxia cu viata lor creștină, nu cantitativ, ci calitativ !… caci “cel ce este credincios în puțin este credincios și în mult, zice Domnul”(Luca 16,10).
Pr. Alin-Cristian Preotu
sursa: crestinortodox.ro