Fecioara Maria este cu adevărat Maica lui Dumnezeu, deoarece o mamă nu dă naştere numai cărnii trupeşti a Fiului ei, ci şi persoanei acestuia. Maica Domnului L-a născut pe Cuvântul lui Dumnezeu, pe cea de a doua Persoană a Treimii, după trup, întrupată.
Această titulatură de Maică a lui Dumnezeu, Theotokos, a rămas denumirea privilegiată a Fecioarei Maria în toată lumea ortodoxă. Ea nu este numită niciodată de ortodocşi numai „Maria” sau numai „Sfânta Fecioară”, în Ortodoxie, rugăciunea echivalentă pentru „Bucură-te, Marie, cea plină de har” este următoarea:
Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Marie, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău, că ai născut pe Mântuitorul sufletelor noastre.
Denumirea de „Preasfântă”, Panaghia, este foarte folosită de asemenea, această „preasfinţenie” a Maicii Domnului reprezentând consecinţa necesară a maternităţii sale divine, care o situează într-o ordine superioară şi deosebită, mai presus de Heruvimi şi de Serafimi, de toţi îngerii şi de toţi sfinţii. Textele liturgice folosesc, de asemenea, destul de des formula „Stăpâna noastră”, care se poate traduce în franceză şi prin „Notre Dame”. Numeroşi alţi termeni sunt utilizaţi în slujbele bisericeşti pentru a o numi sau a o invoca pe Maica Domnului.
Fecioara Maria este cu adevărat Maica lui Dumnezeu, deoarece o mamă nu dă naştere numai cărnii trupeşti a Fiului ei, ci şi Persoanei Acestuia. Maica Domnului L-a născut pe Cuvântul lui Dumnezeu, pe cea de a doua Persoană a Treimii, după trup, întrupată. Această carne trupească, această fire omenească nu este o persoană umană, ci natura umană a Persoanei Logos-ului, iar Acesta este cu adevărat Fiul Fecioarei Maria, aşa cum din veşnicie este, în sânul Sfintei Treimi, Fiul Tatălui.
Din această legătură profundă care există între taina întrupării şi a naşterii divine a Fecioarei Maria reiese că în lumea ortodoxă Maica Domnului nu face obiectul vreunei „evlavii particulare”, prin care ea să fie cinstită numai pentru sine, fără referire explicită la Fiul ei cel dumnezeiesc.
De aceea, cu foarte rare excepţii, ea nu este niciodată reprezentată în icoane fără Acesta.
(Părintele Placide Deseille, Credința în Cel Nevăzut, Editura Doxologia, 2013, p. 162)
sursa: doxologia.ro