„Ioan a făcut următoarea mărturisire: «Am văzut Duhul pogorându-Se din cer ca un porum-bel şi oprindu-Se peste El.»“ (Ioan 1, 32)
Fiecare trimis al Domnului are un duh al său şi fiecare lucrare are un duh al său.
Datoria noastră este să cercetăm duhurile dacă sunt de la Dumnezeu sau nu. Căci sunt atâtea duhuri care vin în numele Său, dar nu sunt ale Lui (1 Ioan 4, 1-3).
Iar noi trebuie să primim şi să urmăm numai pe Duhul Sfânt
şi să ne ferim cu groază şi grijă de primirea şi urmarea duhurilor înşelătoare şi drăceşti.
Sfântul Pavel mustră pe galateni, numindu-i nechibzuiţi, tocmai pentru că primiseră cu uşurinţă duhuri străine şi, necer-cetându-le, ascultaseră de îndrumarea acestora, care erau gata să-i piardă şi să-i nenorocească pe totdeauna. Cum, desigur, au şi nenorocit pe unii din ei (Gal. 3, 1).
Pe corinteni, de asemenea, îi ceartă cu asprime şi cu amă-rărăciune, pentru că primeau cu îngăduinţă şi cu uşurătate vinovată duhuri străine şi învăţături deosebite (2 Cor. 11, 4).
Vai, din cauza acestora rătăcesc şi astăzi de la adevăr atât de mulţi,
căci aceleaşi duhuri, sub înfăţişare totdeauna înşelătoare, umblă amăgind şi azi pe toţi cei care n-au toată grija să nu le primească şi să nu le urmeze (Ier. 14, 14; Mat. 24, 24-26).
Tu, fiul meu, nu te uita nici la vorbele lor, nici la predicile lor, nici la numele lor, –
dar cercetează cu grijă şi cu răbdare duhul lor, din care ies faptele lor, atmosfera lor.
Dacă n-au Duhul lui Hristos să ştii că nu sunt ai Lui.
Duhul lui Hristos, adică smerenia, răbdarea şi roadele dulci ale trăirii înfrânate neprefăcute:
seriozitatea fără mândrie,
bunătatea fără laudă,
iubirea fără necurăţie,
modestia fără zgârcenie,
căldura fără dogoare…
Roadele sunt mijlocul prin care poţi cunoaşte neapărat un duh (Gal. 5, 22-23).
De aceea de duhul la care nu le poţi vedea aceste roade statornice, fugi ca de un duh rău. Şi nu mai sta nici la el, nici la ai lui.
Dar unde ai simţit Duhul lui Hristos, rămâi până la sfârşit.
Nu părăsi lucrarea aceea în care de la început ai simţit bucuria duhului şi pacea Duhului Sfânt. Căci te faci vinovat de păcatul neiertat împotriva Sa (Evrei 10, 25-31).
Dacă ai cunoscut puterea şi îndemnul Duhului Sfânt în tine, înflăcărează-L prin râvnă şi stăruinţă, păstrându-ţi cu grijă învăţătura şi frăţietatea dintâi.
Dacă ai văzut Duhul, prin roade, într-o adunare iubitoare şi plină de bunătate, nu-L alunga, nu-L tulbura şi nu-L întrista niciodată prin neascultarea, prin necurăţia şi prin nepăsarea ta, ci fii alipit cu toată fiinţa ta de El între fraţii tăi.
O Doamne Duhule Sfinte,
Puterea şi Harul Adevărului şi Credinţei,
Te rugăm revarsă peste noi lumina şi căldura Ta, care să rodească mereu virtuţile creştine în toţi fiii Bisericii şi urmaşii Domnului nostru Iisus Hristos.
Să ne dăruieşti nouă, Te rugăm, harul de a cunoaşte duhurile, spre a nu cădea niciodată în mrejele atâtor duhuri înşelătoare, care umblă să piardă sufletele şi să nimicească Sfânta Ta Lucrare.
Te rugăm scoate din noi şi dintre noi toate duhurile vrăjmaşe,
toate învăţăturile şi învăţătorii dezbinării, care au făcut şi fac atâta rău Bisericii Tale şi nouă.
Şi dă-ne numai bucuria şi roadele Tale cele sfinte şi binecuvântate, până în vecii vecilor.
Amin.
Traian Dorz, HRISTOS – DUMNEZEUL NOSTRU
PĂCATUL LUI ADAM A FOST SPĂLAT ÎN IORDAN, DAR URMĂRILE LUI AU RĂMAS…
Diavolul şi azi tot aşa ispiteşte pe oameni
Pr. Iosif TRIFA, «Lumina Satelor» nr. 2 / 3 ian. 1926, p. 3
Este cunoscută istoria căderii lui Adam şi Eva, când i-a înşelat şarpele diavol să guste din pomul cel oprit. Până şi copiii cei mici de şcoală cunosc această istorie. Vă rog să o citiţi cu luare aminte şi în Biblie la cartea Facerii cap 3. Însă puţini sunt acei cari cunosc înţelesul adânc ce este în istoria acestei căderi. Căci înţelesul acestei căderi nu e numai acela că Adam şi Eva au păcătuit şi Domnul Hristos a venit în lume să şteargă acest păcat strămoşesc. Această învăţătură – pe care o cunoaştem din cărţile de religie – e frumoasă şi e adevărată numai cât pentru mine şi pentru tine cititorule, n-are nici o însemnătate până când noi trăim o viaţă cufundată în toate patimile, fărădelegile şi ticăloşiile. Nici Naşterea Domnului, nici Botezul, nici moartea şi Învierea Domnului nici mântuirea lui Adam şi ştergerea păcatului strămoşesc n-au nici o însemnătate pentru mine şi tine câtă vreme noi trăim fără nici o schimbare sufletească, câtă vreme trăim o viaţă încărcată cu toate urmările păcatului strămoşesc, cu toate patimile şi fărădelegile.
Înţelesul cel dintâi al căderii lui Adam şi Eva este acela să aflu că şi eu sunt un Adam căzut în păcat, că şi eu sunt un Adam înşelat de şarpele diavol. Să aflu că istoria lui Adam şi Eva se petrece şi cu mine, să aflu că şi pe mine tot aşa m-a înşelat şi mă înşală diavolul cum i-a înşelat odinioară pe Adam şi Eva.
Biblia spune că şarpele diavol s-a apropiat de Adam şi de Eva cu vorbele: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat – ori numai vi se pare vouă – să nu mâncaţi din toţi pomii raiului?”. „Da – a răspuns Eva – Dumnezeu ne-a spus lămurit, să nu mâncaţi din rodul pomului din mijlocul grădinii căci cu moarte veţi muri”. Atunci satana văzând că Adam şi Eva n-au uitat porunca, începu cu înşelăciunea minciunii: „Nu pentru asta v-a oprit Dumnezeu că veţi muri – le zise diavolul – ci pentru că el (Dumnezeu) ştie că îndată ce veţi gusta, vi se vor deschide ochii şi veţi fi şi voi asemenea cu Dumnezeu, cunoscând binele şi răul”. „Şi a văzut femeia că bun este pomul la mâncare şi plăcut ochilor la vedere şi cum că frumos este a cunoaşte binele şi răul, şi luând din rodul pomului a gustat şi a dat şi bărbatului să guste”… (citiţi pe larg în Biblie, la Facere capitolul 3).
Adică vedeţi, în faţa lui Adam şi Eva şarpele diavol a pus şi ispita ochilor şi vorbe de înşelăciune şi de minciună. Să luăm aminte că diavolul înşală şi azi tot aşa. Pe fiecare patimă, diavolul o pune în faţa omului cu ispita gustării şi cu şoapte de înşelăciune. Şi o pune şi cu un început mic, cu un măr, c-apoi ştie el diavolul că după acest început urmează cele multe.
Spre pildă. Patima furăturii, diavolul o pune în faţa omului mai întâi cu un lucru mic şi neînsemnat, cu un măr, un ac… Omul se înfioară mai întâi de această ispită. E ceva ce parcă-l opreşte şi îl mustră. E glasul Domnului, e porunca Domnului. Însă atunci îndată vine satana cu şoapta: „Ia-l, nu te teme că nu ţi se întâmplă nimica… alţii fură şi lucruri mai mari… da’ ce-i un măr?… dacă doară n-a pus omul apă la rădăcina pomului”. Dacă omul ascultă şoapta diavolului, apoi mai departe dracul are un lucru uşor căci a doua oară omul nu mai aşteaptă atâta îmbietură. Patima şi diavolul îl biruie mereu până ajunge de la un ou să fure un bou… Aşa e spre pildă, mai departe, patima beţiei. Diavolul pune şi această patimă în faţa omului cu un mar mic, cu un păhărel de băutură şi apoi îi şopteşte: „Gustă omule, gustă omule numai odată de vezi cât îi de bună”… Când omul se împotriveşte, satana începe cu şoaptele: „Da’ ce, numai tu să nu bei, când toată lumea bea şi îşi mai uită de necaz cu băutura?… Dacă doară nu bei din agonisita nimănui, ci din munca ta… Că doară pentru asta îi făcută băutura… Da cei un pahar?”… Când ai băut cel dintâi pahar, satana se bucură şi răsuflă uşurat căci mai încolo lucrul lui e uşor. La al doilea pahar omul nu se mai îmbie, pe al 3-lea îl cere, iar după alte 3 urmează biruinţa diavolului: dumnezeie, preciste, bătăi, desfrânări etc. Patima beţiei se începe cu un măr, cu cel dintâi pahar şi se gată cu pieire trupească şi sufletească. Mărul cu care a ispitit diavolul pe Adam şi Eva se pare că în zilele noastre e păhărelul cu alcool.
Aşa e, spre pildă, mai departe, patima desfrânării. Când satana pune mai întâi această patimă în faţa omului, omul se înfiorează. Glasul Domnului îi şopteşte: „Păstrează-ţi curăţenia trupească şi sufletească!” Dar atunci îndată începe şi diavolul cu şoaptele lui: „Gustă, omule, gustă numai odată să vezi cât îi de dulce!… Gustă căci doară pentru asta-i făcută lumea, să gustăm din plăcerile ei… Că doară nu-i să te faci călugăr etc.”… Dacă omul ascultă de diavolul şi gustă din această patimă, nu se mai poate opri până când pe urmă se trezeşte că amare sunt foarte urmările ei şi se trezeşte cufundat in pieire trupească şi sufletească.
Toate patimile încep cu un „măr” mic şi pe urmă gată cu pieire trupească şi sufletească şi diavolul are pentru fiecare patimă şi pentru fiecare om câte o şoaptă de înşelăciune.
Acesta e cel dintâi înţeles al căderii lui Adam şi Eva: să afli că şi tu eşti un înşelat şi căzut, iar după ce ai aflat acest lucru să se trezească şi în tine – ca odinioară in Adam şi Eva – cunoştinţa păcatului. Să afli că eşti un pierdut, că eşti un căzut în adâncul răutăţilor şi singur nu te mai poţi ridica. Să afli că din această stare te poate scăpa numai Cel făgăduit că va „zdrobi capul şarpelui”, Iisus Mântuitorul. Pe acest Iisus să-l doreşti şi să-l primeşti ca pe un Mântuitor al tău, ca pe unul ce a venit în lume să te scape şi pe tine din pieire. Să te predai cu totul acestui Mântuitor să te renaşti cu El în peştera din Vifleem la o viaţă nouă, să te botezi cu El în râul Iordan, să te sui cu El pe Golgota ca omul tău cel vechi să se răstignească împreună cu El ca să mori faţă de păcat, şi să înviezi cu El la o viaţă nouă (Rom cap 6).
Păcatul strămoşesc l-a spălat Mântuitorul în Iordan şi pe Crucea din Golgota, dar urmările acestui păcat stăruie în noi. Ele sunt firea cea veche pe care o simţim în noi: aplecarea omului spre pofte, patimi şi păcate. Această fire o putem birui numai cu darul ce l-a adus în lume Iisus Mântuitorul şi Jertfa Lui cea sfântă.
Ai primit tu, cititorule, pe acest Mântuitor ca să poţi birui firea cea veche, urmările păcatului strămoşesc şi înşelăciunea diavolului?
sursa: comorinemuritoare.ro