Evanghelia duminicii lăsatului sec de carne
Pr. Iosif Trifa, Tâlcuirea Evangheliilor de peste an
Un om m-a întrebat odată despre credinţa mea în viaţa cea viitoare. I-am răspuns că eu cred în viaţa cea de veci şi în Judecata cea de Apoi nu numai pentru că spune Credeul acest lucru, ci pentru că am citit cu băgare de seamă Sfânta Scriptură şi am aflat că trei părţi din câte sunt scrise în ea s-au împlinit cuvânt de cuvânt. Toate profeţiile despre Mântuitorul şi toate cele ce scrie Biblia despre timpurile trecute şi despre timpurile noastre s-au împlinit şi se împlinesc slovă cu slovă. Iar, dacă s-au împlinit cele două părţi, de bună seamă, se va împlini şi partea din urmă, partea a treia, cu învăţătura despre viaţa de veci şi Judecata de Apoi. Vai, cum nu citesc oamenii Biblia, Cartea lui Dumnezeu, unde se vede lămurit cum curge viaţa omenirii şi viaţa omului! În Biblie se vede lămurit întreg trecutul şi viitorul omenirii şi al omului. Biblia spune lămurit care este rostul vieţii omului şi care este viitorul lui. Scriptura spune apriat că „după moarte vine judecata“ (Evrei 9, 27). Scriptura spune apriat că Domnul Iisus va veni pe neaşteptate, pe norii cerului, să judece lumea. În capul Cărţii scris este: „Iată, vin (…) ca să dau fiecăruia după faptele sale“ (Apoc. 22, 12). Dacă oamenii ar citi cu luare-aminte Biblia, ar afla că „Ziua Aceea“ e aproape, se apropie. Toate semnele arată că venirea Domnului e aproape. Dar „despre Ziua Aceea sau Ceasul Acela nimeni nu ştie: nici îngerii din cer, nici Fiul, ci numai Tatăl“ (Marcu 13, 32). De altfel, pentru noi, nici nu are vreo însemnătate mai mare întrebarea: când va veni Fiul Omului? Pentru noi are însemnătate întrebarea: cum ne va afla Ziua aceea? Vai, ce mişcare mare va fi în Ziua când Se va arăta Fiul Omului pe norii cerului! Toţi care se vor afla atunci pe pământ şi toţi care vor fi în mormânt se vor umple de spaimă şi fior. Trâmbiţa Judecăţii îi va chema pe toţi înaintea Domnului. Dar fiorul celor treziţi va fi de două feluri: 1. Ceata celor credincioşi – ceata celor mai puţini care au trăit o viaţă cu Domnul şi Evanghelia Lui – se va umple de fiorul bucuriei. Credincioşii vor striga, bucurându-se: Vine Domnul!… Vine scumpul nostru Mântuitor!… A sosit Cel pentru Care am trăit în lume!… A sosit ceasul cel mare şi sfânt să trăim în veci cu El şi El cu noi!… Slavă Ţie, Mântuitorule! 2. Nu însă aşa, gloata cea mare a necredincioşilor, a celor care au stăruit în fărădelegi. Pentru ei, venirea Domnului va fi „Ziua cea Mare a mâniei lui Dumnezeu“ (Apoc. 6, 17). Vai, ce spaimă şi groază îi va cuprinde pe cei necredincioşi când Îl vor vedea venind pe norii cerului pe Cel pe Care L-au tăgăduit şi batjocorit! „Vedea-vor atunci pe Cel pe Care L-au împuns“ (Ioan 19, 37). Vedea-vor pe Cel pe Care L-au răstignit mereu cu păgânătăţile lor… Vedea-vor pe Cel Care a bătut neîncetat la uşa inimii lor. Vedea-vor pe Cel pe Care L-au ţinut o viaţă întreagă afară, la uşa inimii lor, şi nu L-au slobozit înăuntru. Vedea-vor pe Cel Care i-a îmbiat cu o dragoste nemărginită. Vedea-vor pe Cel Care S-a răstignit şi a pătimit pentru ei. Vedea-vor pe Cel pe Care L-au batjocorit şi suduit. Acum Îl vor cunoaşte, dar cunoaşterea aceasta nu le va mai fi spre mântuire, ci spre osândă. Timpul mântuirii a trecut. Domnul vine acum nu ca Miel, ci ca Judecător. În ochii Lui este flacără de foc şi este îmbrăcat în haină stropită cu sânge şi din gura Lui iese spadă ascuţită, ca să lovească neamurile (cf. Apoc. 19, 12-15). Apăsaţi de groaza urgiei, vor striga păcătoşii: „Munţilor şi pietrelor, cădeţi peste noi şi ne acoperiţi de faţa şi mânia Celui Care şade pe Scaun!“ (Apoc. 6, 16). Dar venirea Fiului Omului va fi numai judecata cea parţială. După aceasta, urmează Ziua cea Mare a Judecăţii din Urmă, pe care o istoriseşte evanghelia de duminică. S-a predicat mult şi s-a scris mult despre Ziua Judecăţii din Urmă. În special, predicatorii s-au silit să arate cum va trebui să-şi dea seamă omul cu de amănuntul despre toate faptele sale. Însă eu îmi închipui altfel Judecata din Urmă. Dacă Dreptul Judecător ar începe îndată numai cu înşirarea faptelor noastre şi ne-ar judeca numai după ele, apoi ar fi vai de noi. Toţi am înfunda iadul. Eu îmi închipui Judecata din Urmă aşa: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt vor sta pe Scaunul cel mare de judecată. În faţa acestui „tribunal“ ceresc stă la judecată, să zicem, un necredincios. Începe „dezbaterea“. Tatăl va zice: – Fiul Meu cel scump! Te-am trimis în lume pentru omul acesta şi mântuirea lui. Ce s-a întâmplat cu el, de l văd într-o stare atât de grozavă? Fiul va răspunde: – Părinte! Eu Mi-am făcut datoria. „Lucrul ce Mi l ai încredinţat l-am săvârşit“ (Ioan 17, 4)… De atâtea şi atâtea ori l-am îmbiat pe acest suflet de om cu Sângele Meu şi cu Jertfa Mea… În atâtea şi atâtea chipuri am încercat să intru cu mântuire în casa inimii lui, dar el nu M-a primit… L-am trecut prin boli şi încercări, dar nici aşa nu M-a primit… Ce n-am făcut pentru el? Dar el a respins mereu dragostea Mea şi Jertfa Mea! Şi-a bătut joc de dragostea Mea şi de Jertfa Mea… Şi-a bătut joc de dragostea Mea şi de chemările Mele. Duhul Sfânt va zice şi El: – Doamne, umblat-am şi Eu neîncetat să-l trezesc pe omul acesta din somnul păcatelor şi răutăţilor. Încercat-am în tot chipul să-l aprind pentru cele sufleteşti, dar el s-a aprins numai pentru cele lumeşti. Atunci Tatăl va rosti teribila sentinţă: – Du-te de la Mine, blestematule, în focul cel veşnic. Am dat la moarte pentru tine pe scumpul Meu Fiu; L-am dat pentru mântuirea şi scăparea ta, dar tu n-ai primit această Jertfă de mântuire. Împotriva ta strigă acum, cerând răzbunare, Sângele Fiului Meu, strigă Patimile Lui. Eu sunt Judecător şi Tată. Ca Judecător, te judec pentru dreptatea Mea, iar ca Tată, te judec pentru Fiul Meu… Eu socot că cei necredincioşi vor fi judecaţi fără răspuns, pentru că ei „răspuns nu vor avea pentru păcatele lor“. „Dacă n-aş fi venit şi n-aş fi grăit lor, păcat nu ar avea, dar acum răspuns nu au pentru păcatele lor“ (Ioan 15, 22). Nu pentru păcate vor fi judecaţi oamenii, ci pentru că n-au primit pe Cel Care a venit să-i scape de păcate. Faţă de aceştia, ce dulce binecuvântare şi chemare vor auzi cei care au trăit o viaţă cu Domnul şi Evanghelia Lui: „Veniţi, binecuvântaţii Părintelui Meu!“. Băgaţi de seamă, evanghelia Judecăţii din Urmă îşi are de temei cunoaşterea Mântuitorului! Milostenia din evanghelie (bolnav am fost şi M-aţi cercetat… gol am fost şi M-aţi îmbrăcat… flămând am fost şi M-aţi săturat etc.) este pusă aici ca o formă de cunoaştere a Mântuitorului. Împărăţia lui Dumnezeu nu e numai milostenie şi nu se poate cumpăra numai cu danii, ea se poate câştiga numai prin cunoaşterea şi aflarea cea adevărată a Mântuitorului. Din această cunoaştere se revarsă toate virtuţile, aşa cum matca albinelor nu iese niciodată singură din stup, ci numai înconjurată de toată garda ei. Milostenia şi toate celelalte virtuţi şi fapte bune încep a curge de la sine, când L-ai aflat cu adevărat pe Mântuitorul. Numai o milostenie făcută din dragostea şi cunoaşterea Mântuitorului trage în cumpăna mântuirii. De aici trebuie să plece şi mântuirea păcătoşilor. Numai de frica iadului, nimeni nu va intra în rai. În rai vor intra numai cei care, încă din lumea aceasta, Îl cunosc cu adevărat pe Iisus Mântuitorul, Îl iubesc şi au plăcere pentru cele sufleteşti, pentru viaţa cea duhovnicească. Viaţa unui creştin adevărat nu trebuie să fie numai o frică de moarte şi judecată. Noi trebuie să fim atraşi la fapta bună – zice Sf. Ioan Gură de Aur – nu de frica iadului, ci pentru dragostea lui Hristos. Noi trebuie să le vorbim oamenilor neîncetat de¬spre dragostea lui Dumnezeu, Care atât de mult ne-a iubit, încât şi pe Unul născut Fiul Său L-a dat, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa de veci (Ioan 3, 16). Să punem neîncetat în faţa oamenilor pe Iisus cel Răstignit, pentru iertarea şi mântuirea lor. Drag suflet nemântuit! „Iată pe Mielul lui Dumnezeu, Cel Care ridică păcatele lumii!“ (Ioan 1, 29). Primeşte-L pe El şi apucă pe urmele Lui! Să mergem pe urmele Mielului, Care sângerează pentru păcatele noastre. Să mergem pe urmele Mielului până la sfârşitul vieţii noastre, pentru ca, pe urmă, să trecem şi noi la „ospăţul“ Lui. „Şi am auzit ca un glas de gloată multă, ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor tunete puternice, care zice: Aliluia! Domnul Dumnezeul nostru cel Atotputernic a început să împărăţească. Să ne bucurăm, să ne veselim şi să-I dăm slavă, căci a venit nunta Mielului! Ferice de cei chemaţi la ospăţul nunţii Mielului“ (Apoc. 19, 6-9). De vei umbla în lumea asta pe urmele Mielului, să ştii, fratele meu, că şi tu vei fi de faţă la „marele ospăţ“. Dar de vei trăi o viaţă cu lumea şi păcatele, să ştii că vei fi între cei care vor striga: „Munţilor şi stâncilor, cădeţi peste noi şi ne acoperiţi de faţa Celui Care şade pe tron şi de mânia Mielului!“ (Apoc. 6, 16). Fratele meu! În faţa ta stau ospăţul Mielului şi mânia Mielului. Stă în voia ta să alegi pe una sau pe alta. • Rugăciune Iisuse, preabunule Doamne! Mă gândesc cu groază la Ziua cea Mare, despre care ai zis când ai spus că vei veni pe norii cerului înconjurat de sfinţii Tăi îngeri ca să judeci lumea. Ah, ce vuiet mare va fi în Ziua Aceea! Va fi „un glas de gloată multă, ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor tunete puternice“ (Apoc. 19, 6). Dar în acest vuiet, deodată, se va face o linişte de mormânt. Se vor deschide cărţile (Apoc. 20, 12).
Iată, un înger începe a citi! Auziţi-l! Rosteşte tocmai numele meu: Iosif Trifa. Ce groază, ce fior m-a cuprins! Auzi-l cum citeşte toată viaţa mea! Păcate, pe care eu le uitasem de mult, se înşiruie în faţa lui Dumnezeu… Şi numărul lor tot creşte, tot creşte… Ah, ce va fi cu mine, ticălosul? Ah, ce va fi cu mine, pierdutul? A fugi n-am unde, iar a răspunde nu pot… Dar, în aceste clipe, un glas dulce se aude, zicând: Nu te teme, suflete! Nu tremura, căci Eu sunt aici, ca să te scap (Ieremia 1, 8). De unde vine acest glas mântuitor? Îl cunosc. E glasul Tău, preadulcele meu Mântuitor. E mijlocirea Ta cea scumpă şi sfântă (cf. I Ioan 2, 1-2). Eu stau plângând la picioarele Crucii Tale şi Tu răspunzi pentru mine şi trecutul meu. Fără mijlocirea Ta eu aş fi pierdut, de o sută de ori pierdut. Iisuse, preadulcele meu Mântuitor! Tu singur ştii cum Te-am aflat pe Tine. Tu singur ştii că n-am pe nimeni în această lume decât pe Tine. Tu ştii, Doamne, că Te iubesc… Ajută-mă să merg neîncetat pe calea cea stropită cu Sângele Tău! Iar în Ziua cea Mare a Judecăţii, fii Tu Apărătorul şi Mijlocitorul meu! Ajută-mă să intru şi eu la „ospăţul“ Tău, ca să Te laud şi eu cu cei care vor cânta: „Aliluia, Aliluia, Domnul Dumnezeul nostru cel Atotputernic a început să împărăţească. Să ne bucurăm şi să ne veselim şi să-I dăm slavă“ în vecii vecilor! Amin.
ÎN ZIUA JUDECĂŢII ASPRE
Traian DORZ, din Cântări Noi
În Ziua Judecăţii aspre
n-o să vă judece Iisus,
ci-o să vă judece Cuvântul
ce voi l-aţi auzit – sau spus!
O să vă judece copilul
pe care l-aţi crescut tâlhar,
o să vă judece clipita
ce-aţi risipit-o în zadar.
O să vă judece prilejul
lăsat să treacă fără rost,
o să vă judece străinul
rămas în drum fără-adăpost.
O să vă judece orfanul
pe care nu l-aţi cunoscut
şi orbul, şi nefericitul
pe lângă care aţi trecut.
O să vă judece unealta
cu care n-aţi lucrat cinstit
şi bunătatea, şi iubirea
pe care le-aţi dispreţuit…
O să vă judecaţi voi singuri
cu tot ce-i sus şi tot ce-i jos,
c-aţi fi putut avea viaţa,
dar n-aţi căutat-o în Hristos!
În Ziua Izbăvirii noastre se va sfârşi toată lupta nevinovăţiei…
Traian Dorz, cugetări — Mărgăritarul ascuns
… În curând vremea harului se va sfârşi. Hristos Mântuitorul şi Judecătorul va veni iarăşi, ca să-Şi ia Duhul Său şi să închidă uşa, singura uşă care duce la mântuire. Atunci nimeni din cei ce n-au venit acum nu vor mai avea pe unde să vină şi toţi cei ce n-au căutat mântuirea în unicul ei fel nu o vor mai afla nicidecum. Tu, de ce oare nu vii?
Aştepţi tu oare până atunci? Căderea şi decăderea vin pretutindeni şi de pretutindeni, ca şi cum ar fi împinse de la spate, pentru a-i prinde pe toţi oamenii şi pentru a-i duce cât mai repede şi cât mai sigur în iad.
Singur Hristos îi poate salva din ele pe cei care sunt ai Lui.
Tu eşti sau nu al Lui?
Dacă nu, ce vei face fără Hristos?
Cine te va scăpa din ghearele diavolului dacă nu vii acum alergând la El?
Vino!
Nu cârti împotriva vremii şi a vremurilor. Încă plouă numai cu apă… în curând va ploua şi cu foc… Încă se cutremură numai pământul… în curând se va cutremura şi cerul. Atunci ce veţi face voi, care nu vreţi să scăpaţi acum la Hristos?
Ridicaţi-vă capetele voi, cei care suferiţi pentru Hristos, şi aşteptaţi-L: în curând se va împlini şi dorul vostru. Trăiţi veghind, spre a-I auzi glasul Lui când El vă va chema pe nume, ca voi să ieşiţi din mormintele voastre. Toţi cei ce L-au iubit în curăţie şi care L-au aşteptat cu dor vor vedea cu bucurie Faţa Lui şi vor dobândi fericiţi locul pregătit de El în cer, la Nunta Lui strălucită. Ce aproape este Ziua aceasta!… Zorii ei parcă au şi ieşit.
Drag Ierusalim Ceresc, încă din drumul spre tine, încă pelerini şi străini fiind prin toate aceste locuri pe unde trecem, inimile noastre pline de dorul tău îţi urează de bine de departe: Pacea să fie peste tine, drag Ierusalim dorit!
Scumpă Cetatea noastră cerească, suntem încă departe pe drumul spre tine, apropiin¬du ne, dar lumina ta cea dulce ne înviorează inimile, ne luminează feţele, ne înlăcrimează privirile.
Dragostea care ne aşteaptă în tine ne umple de nădejde, îmbrăţişările pe care ni le promiţi tu ne fac să te dorim cu un tot mai mare dor: Pacea fericită să fie cu tine, drag Ierusalim dorit!
O, Cer iubit, Cerule iubit, de atâtea depărtări de câte privim spre tine, picioarele ne-au obosit pe drum, ochii ne-au obosit de lacrimi
şi inima, de singurătate… Cheamă-ne mai repede!
Pacea cea mai fericită să fie veşnic în tine, drag Ierusalim dorit!
Dulcea noastră mamă de Sus, Ierusalimule Ceresc, sufletul nostru tânjeşte de dorul tău, dar ochii ni se umplu de lumina care ne vine din tine şi calea noastră devine mereu tot mai luminoasă;
deasupra munţilor îndepărtaţi, zorii tăi încep să se ivească surâzând spre noi.
Trimite-ne puterea să alergăm mai iute, o, Vântule Ceresc!
Dulcele nostru Lăcaş fericit de Sus, ţie, în care singurul soare ne va fi Preaiubitul nostru, noi îţi urăm mereu de bine de departe, mărturisind, ca şi înaintaşii noştri, că şi noi suntem tot mai străini şi călători pe pământ.
Fă-ne să năzuim neîncetat spre frumuseţea ta, până ce, prin harul Domnului nostru, vom ajunge să odihnim în tine.
Pace ţie, drag Ierusalim atât de mult dorit!
Preaiubitul meu Mântuitor, iată, nu-mi este frică de cei ce-mi pot face mie răul, ci de cei care Ţi-l pot face Ţie şi Lucrării Tale sfinte.
La viaţa mea nu mai ţin niciodată, dar la voia Ta, la cinstea Ta, la Lucrarea Ta ţin şi voi ţine până la moarte. Le-aş vrea cinstite de toţi şi biruitoare în totul şi pretutindeni.
Linişteşte-mi inima care îmi tremură mereu după ele.
Doamne Iisuse, când nu înţeleg ceva, îndepărtează norul de peste soarele meu.
Ce ne ceri Tu oare, iar noi nu putem da?
Ce vrei Tu de la noi, iar noi nu putem asculta cu bucurie?
Descopere-ne cu uşurinţă adevărul cel ascuns, căci noi pe acela trebuie să-l iubim mai cu bucurie.
Să nu ascultăm nici una din şoaptele ispititorului.
Să ne ferim cu grabă şi cu groază de tot ce vine din partea ispitei, pentru a nu ne trezi cu amar că nu am vegheat atunci când ar fi trebuit.
Doamne, ai milă de noi când inima noastră este neliniştită şi duhul ni-e apăsat, iar sufletul nostru nu vede nici o ieşire.
Nu ne lăsa în cursele în care noi înşine ne-am prins.
Scapă-ne Tu, Doamne, atunci când inima noastră arde, iar starea noastră pare fără nici o ieşire.
O, Doamne Iisuse, dă-mi din nou toată încrederea pe care o aveam în dulcea şi puternica Ta purtare de grijă.
Du-mă la starea în care nu mă mai îndoiesc de nici un adevăr al Tău.
Fă ca tot ce-i pământesc în mine să fie copleşit de viaţa cerească.
Fă-mă iarăşi ca, citind Cuvântul Tău, să am lumină; rugându-mă, să am pace; privind în jurul meu, să am încredere.
Linişteşte-mi, Doamne, duhul inimii mele, salvează-mă prin minunea Ta când nu mai există nici o altă cale.
Iubirea nu-ţi vrea decât binele tău, dar nu-i da voie firii pământeşti să ţi-o ispitească şi să ţi-o doboare o dată ce ai luat hotărârea cea mare şi fericită a curăţiei.
Să nu-ţi mai calci sau să-ţi mai schimbi această hotărâre… şi nici să nu ţi-o împarţi niciodată. Fiindcă ea a fost pecetluită cu sărutul ceresc al Domnului tău.
De la virtute până la prăbuşire, adesea nu-i decât un singur pas.
Când furtuna este puternică, ţine-te bine, să nu-l faci.
În Ziua Izbăvirii noastre se va sfârşi toată lupta nevinovăţiei… şi va începe veşnicia răsplătirii ei fericite.
Atunci Mirele nostru dorit ne va cuprinde în Mâinile Lui dragi, ne va strânge la Sânul Său, ne va privi cu ochii Lui iubiţi şi dulci, Îşi va apropia buzele Lui sfinte şi ne va pecetlui pe totdeauna cele patru semne ale Crucii dragostei cereşti:
pe frunte,
pe gură,
pe un ochi
şi pe celălalt.
Cum nu ne-a mai sărutat nimeni niciodată:
în Numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh.
Amin.
sursa: comorinemuritoare.ro